Fii partener Team33Cluj in 2015.............. Zoli se retrage din RoSBK..............Afla totul despre Team33Cluj pe forumul oficial..............Fii partener Team33Cluj in 2015

2014. Pannoniaring – adunam puncte

 

Etapa 2 a Dunlop Romanian Superbike s-a disputat in 1 iunie pe circuitul maghiar Pannoniaring. Team33Cluj s-a deplasat in formula completa in vederea adunarii a cat mai multe puncte in toate clasamentele. Desi calendaristic ar fi trebuit sa ne bucuram de o vreme perfecta, cele trei zile ale etapei maghiare au fost acoperite de nori, cu temperaturi de maxim 15 grade si ploaie. Duminica, ziua curselor, s-a desfasurat sub presiune mare din cauza alegerii cauciucurilor, pista fiind uda la inceputul zilei si uscata dupa pranz. Acest lucru a condus la un efort urias din partea echipei tehnice de  a asigura schimbul de cauciucuri pentru cei trei piloti.

Prima cursa a fost cea a clasei SSP 600 cc in care echipa a fost reprezentata de catre Victor Mihailescu, revenit in calitate de pilot dupa 2 sezoane de absenta. Victor a pilotat o motocicleta noua pentru el, Ducati 749R si a concurat la o clasa cu care nu a fost obisnuit, rezultatul final reflectand aceasta conjunctura. Chiar si asa, locul 8 obtinut este o pozitie buna ce ii va asigura o pozitie de plecare la etapele viitoare.

Razvan Ponoran a avut o evolutie buna la clasa SBK 1000, reusind un meritat loc 7 la final. Aceasta clasare il pozitioneaza pe Razvan pe locul 7 si in clasamentul general provizoriu al sezonului, avand reale sanse de a urca in top 5 la etapele viitoare.

Alex Szekely a bifat o noua victorie la clasa Rookies1000, consolidandu-si pozitia de lider al clasei in actualul sezon. Echipa a acumulat puncte si in clasamentul echipelor, prin Razvan si Victor, reusind o urcare in clasamentul general romanesc pana pe locul 7 .

Urmatoarea etapa RoSBK 2014 se va desfasura in 20-22 iunie pe circuitul Slovakiaring, unul din cele mai moderne circuite din Europa. Team33Cluj va fi prezenta in vederea imbunatatirii performantelor obtinute pana in prezent. Multumim sponsorilor si sustinatorilor pentru suportul acordat si va asteptam sa fiti aproape de echipa si la curent cu toate noutatile pe forumul oficial.