Fii partener Team33Cluj in 2015.............. Zoli se retrage din RoSBK..............Afla totul despre Team33Cluj pe forumul oficial..............Fii partener Team33Cluj in 2015

Echipa se deplaseaza in Grecia

Sezonul 2011 a DUNLOP Romanian SuperBike se apropie de sfarsit. Etapa 6 si ultima se va disputa in nordul Greciei pe circuitul de la Serres, un circuit extrem de popular printre pilotii balcanici. Circuitul a beneficiat de curand de reasfaltarea pistei precum si de noi facilitati, asigurandu-se cadrul ideal desfasurarii unei competitii la nivel inalt.Avand in vedere ca etapa va fi organizata exclusiv de catre romani, participarea pilotilor straini va fi mult mai redusa decat la restul etapelor, acest lucru facilitand lupta directa intre protagonistii campionatului intern.

Team33Cluj va efectua deplasarea in Grecia in aceeasi formula ca si la ultimele etape, noutatea fiind implicarea lui Dragos Rosca, mecanicul echipei, in competitia debutantilor. Desi Dragos nu este la primul contact cu un circuit de viteza in calitate de pilot el nu a mai luat startul pana acuma la nicio cursa organizata. Asadar, alaturi de deja celebrul Ducati 749, va fi una din prezentele exotice ale cursei debutantilor.

Zoli merge la Serres extrem de relaxat, locul 3 in clasamentul general fiind destul de greu de pierdut in conditiile date. Targetul sau va fi un best lap imbunatatit precum si o implicare mai mare in ajutarea coechipierilor aflati inca in lupta pentru pozitii in clasamentul general. Victor, desi pozitionat pe locul 6 in clasament inainte de ultima etapa, la egalitate de puncte cu inca doi piloti, va avea o misiune extrem de dificila in realizarea unui rezultat de final de sezon in top 10 la clasa SBK. Situat intr-un grup de 6-8 piloti mai bine cotati decat el, Victor va trebui sa faca o cursa la limita pentru a-si asigura un loc in primii 10, in conditiile in care circuitul elen nu este printre preferatele sale.

Emi va beneficia de experienta masiva acumulata de-a lungul sezonului si va fi cu sigranta in plutonul fruntas al cursei SBK. Fata de etapa din primavara de pe circuitul de la Serres, cand se intorcea dupa o accidentare urata in 2010, Emi are acum suficienta incredere atat in el cat si in motor pentru a obtine in sfarsit un rezultat notabil.

Asadar, o etapa extrem de disputata pentru pozitiile din clasamentul general, inafara podiumului, cu foarte multi piloti romani la start si cu probabil cei mai multi spectatori in tribune. Organizatorul RoSBK a pregatit si numeroase surprize concurentilor astfel incat atractia pentru ultima etapa a intrecerii interne sa fie maxima. Team33Cluj va va tine la curent cu toate evenimentele din Grecia direct pe forumului echipei, asa cum v-a obisnuit si la etapele precedente.